Sidebar

24
Sun, Oct
Monday, 13 July 2015 07:58

Meci amical A.C.S. Comuna Recea-Sport Team Baia Mare 2-2(0-0) Featured

Written by
Rate this item
(0 votes)


Joi 09.07.2015, de la orele 18.30, pe terenul din satul Săsar, s-a desfăşurat partida amicală de fotbal dintre echipa nou promovată în Liga a III-a, A.C.S. Comuna Recea şi Sport Team Baia Mare.
Meciul a avut loc pe un teren foarte bun, gazonul prezentându-se în condiţii excelente, echipa gazdă având în lot 80% din jucătorii care au reuşit promovarea, acesta fiind primul meci de pregătire pentru Recea, în vederea abordării campionatului de Liga a III-a.
Prima repriză s-a desfăşurat sub semnul egalităţii, în special la ocaziile din partea ambelor echipe, jocul desfăşurându-se pe contre, însă cu un plus pentru echipa Sport Team care a ratat patru ocazii clare de a marca, portarul Cosmin Balaj- ,,Coco,, fiind de fiecare data la post.De asemenea şi gazdele au ratat două ocazii de a marca, însă barele l-au salvat pe portarul Darius Mihuţ.După reluarea jocului, în minutul 55, cei care deschid scorul sunt oaspeţii prin Bogdan Bîrle, care primeşte o pasă la marginea careului de 6 m de la Florin Florea şi sutează în dreapta portarului Cosmin Balaj.(0-1), însa la 10 minute gazdele egalează prin noul intrat în teren Călin Popan, în urma unei centrări foarte bune primită de pe partea dreaptă de la Petrică Mateaş.(1-1)

În minutul 70, în urma unei neatenţii a fundaşului Cătălin Chişiu şi ieşirii avansate a portarului Cosmin Balaj, atacantul Bogdan Trif de la Sport Team primeşte o minge prin deviere, pe care o trimite spre poarta goală, modificând scorul la 1-2.
Până la finalul jocului ambele echipe mai irosesc faze clare de a marca, dar survine egalitatea din nou prin golul marcat de Andrei Bota, în urma mai multor greşeli în defensiva celor de la Sport Team, rezultatul devenind 2-2, considerat echitabil.
Arbitrajul a fost asigurat de Cătălin Oţet, Denis Sabadâs şi Bogdan Nodiş.
Echipele:
A.C.S. Comuna Recea:Cosmin Balaj, Marian Sabadâş, Cătălin Chişiu, Petrică Mateaş, Adrian Rizea, Andrei David, Denis Filip, Bogdan Dologa, Cosmin Ciuntu, Andrei Bota şi Vasile Tyukodi. Au mai evoluat:Vlad Asuăjan, Călin Popan şi Darian Sabadâş.
Sport Team Baia Mare:Darius Mihuţ, Tinu Bogman, Sebi Silaghi, Alein Serge, Cristian Măgurean, Cristian Bărbos, Japo Lukacs, Rareş Pop-Popescu, Khadim Serigne Der, Bogdan Trif şi Bogdan Bîrle.Au mai ecoluat:Gavrilă Alin, Virgil Raţiu, Florin Florea şi Ioan Marchiş.

Additional Info

  • Extra: sport team
Read 869 times Last modified on Tuesday, 22 September 2015 11:04

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.